Noile modele Dacia au fost prezentate la Salonul Auto de la Paris
Dacia a prezentat la Salonul Auto de la Paris noile modele Logan, Logan MCV, Sandero și Sandero Stepway, venind cu noutăți în materie de design, dar și tehnice.
Au trecut 4 ani de când modelele actuale din gama Dacia au fost prezentate, iar acum compania revine cu noi automobile ce beneficiază nu doar de design îmbunătățit, dar și de un confort sporit și tehnologii noi.
Salonul Auto de la Paris este locația ideală pentru a prezenta modelele Dacia cu facelift, iar compania face și o declarație cu privire la noutăți: ”[automobilele] devin de acum mai atrăgătoare, păstrând atributul care le-a atras preferințele clienților de pretutindeni, și anume cel mai bun raport preț/ prestații. În plus, ediția din această toamnă a Salonului Auto de la Paris va însemna pentru Dacia o oportunitate de a sărbători alături de clienții mărcii un nou an record în termen de vânzări”
Design-ul frontal al mașinilor este îmbunătățit și inspiră un aer familial automobilelor, mizând pe o combinație între robustețe și siguranță. Luminile de zi ale noilor autovehicule folosesc tehnologia LED, iar farurile au fost redesenate, de asemenea. Modernitatea noilor modele Dacia este prezentă și în partea din spate, ce a primit un redesign, de asemenea.
Noile Dacia aduc îmbunătățiri și în interior, sporind nivelul de confort al șoferului și al pasagerilor. De asemenea, compania introduce un motor cu trei cilindri și capacitate de 1 litru, ce dezvoltă o putere de 74CP și care va fi cel mai eficient motor din oferta. În ofertă rămâne totuși și motorul cu trei cilindri de 89CP.
Surprizele din partea companiei producătoare de automobile nu se referă doar la modele cu facelift din gamele Logan, Logan MCV, Sandero și Sandero Stepway. Dacia Duster nu a fost ignorată de producători; un nou model al autovehiculului a fost dezvăluit, iar vedeta îmbunătățirilor este cutia de viteze automată. În curând, acest model va fi disponibil și în România.
Conferința de presă a companiei l-a avut ca invitat pe Jean-Cristophe Kugler, membru al Comitetului Executiv al Grupului Renault, dar și Director de Operațiuni pentru Europa.